(va urma) :D

Şterge-ţi faţa pătată
De lacrimile sângerande
Linişteşte-ţi sufletul, inima abătută
Iar mintea nu o face din nou muribundă.

Sângele viu.. încă,
Prin vene curge neîncetat,
Inima-ţi e cugetată.
Pasiune-ţi pulsează în corpul tău.

Te îndrumă către nebunie
Către păcat şi bine
Către ceva nebunesc..
Către.. iubire.

Nu vreau sa cred.. nu vreau sa uit..
Nu vreau sa scap de ceea ce sunt.
Nu vreau sa te aud..

Nu vreau sa te privesc
Nu vreau sa iti soptesc
Nu vreau sa aud..

Nu vreau sa te am
Nu vreau sa ma ai
Nu vreau sa te aud..

Nu vreau lumina
Nu vreau intuneric
Nu vreau zgomot..

Nu.. nu vreau sa te aud.


Nu vreau iubire
Nu vreau ranchiuna
Nu vreau fericire
Nici ceea ce inseamna nemurire

Vreau..
Doar..
Sa te aud..

In cădere liberă

Confuză.. Încet îmi aplec capul
Către sabia întunericului din mine.
Sufletul, acum răpus.. zbiară în agonie.

Frig.. Isterie.. Nebunie.. Numeşte-o cum vrei
Uitată de lume.. Zbătandu-mă în propriile-mi sentimente
În propria-mi lume, propria-mi durere, propria-mi fiinţă
Nimeni nu mă înţelege.

Somn uşor.
Corpul tremurându-mi, gândurile mă răpun
Sentimente distruse, sufletul îmi dispare.

Bătăi încete.. monotone
Uşor mă răpun
Mă chinuie şi mă distrug, în etape, treptat.

Totul e dus până la final
Totul e distrus într-un .. doar într-un moment.. banal.

Nimic absurd

Nimic..e cuvantul.. un nimic absurd.
Cugetare.. tacere absoluta.. un nimic nebun.
Te acapareaza, te domina.. doar un nimic.

Nimic.. dar te sfasie incet..
Nimic.. insa te arunca intr-o furtuna.
Liniste.. liniste deplina.

Te distruge incet, te doboara, te chinuie,
Pana ajungi sa implori sa inceteze.
Un nimic care te distruge incet.

Sufletul insa ti-l distruge,
Si zilele ti le rapeste pana cand
Totul devine innecat in sperante.

Fa-mi pe plac

Ucide-mi gandurile, sentimentele..
Distruge-mi privirea, sufletul..
Topeste-mi zapada din inima..
Arde-mi parul, corpul..
Arunca-mi cenusa intr-o mare..
Atat de involburata ca mintea mea.
Apoi.. dupa ce nu o sa mai exist
Doar ca spirit, ca suflet..
Ca inger.. sau ca demon,
Taie-mi aripile, deja rupte,
Deja frante.. de durere..
Reda-mi speranta,
Ca astfel o sa pot fi cu tine
Pentru o vesnicie.

Denial

Stop!

Opreste-te! ia o mana de nisip in palma..
Deschide aceea noua lume, in care totul nu exista.
"Stop!" spune la aceasta lume, graunte de nisip
Dintr-o mare, aceea mare a evolutiei "desertului".

"Stop!" tie.. mie.. noua.. voua..
"Stop!" celor ce nu stiu sa atinga nisipul,
"Stop!" taci..! Gandesti ca e absurd!?
"Stop!" Esti doar.. un praf de nisip
Adus, dus si spulberat intr-un final de vant.