Happy
"Itzi, bitzi, maini, mo!" suna cunoscut:x?
O alta privire in trecut.
O alta amintire te acapareaza
Si se incapataneaza
In a nu-ti mai da drumul.
"Itzi, bitzi, maini, mo!"
Cat de frumos e sentimentul de fericire,
O amintire din copilarie.
Cat de special este totul.
Aruncand o privire in trecut, ma invadeaza copilaria si cat de amuzanta era o zi de atunci, incat mi-as dori din nou si din nou.. sa retraiesc clipele acelea.. Vremurile cand ma jucam cu vechii mei prieteni si imi inghetau mainile, iarna, pe jucariile atat de pline de viata pe atunci. Jucatul in apa cea rece, si scrisul, desenatul pe pamant primavara, si mireasma imbietoare a florilor parca redevin reale cand ma arunc in apa de amintiri a trecutului meu. Oricum, copilaria mea a avut faze si faze, care mai de care mai amuzante, si mai nebune.. Suitul in copaci, pe case, jucatul pe langa fantana, grija lui mami pe care o avea nonstop, cand era la serviciu si eu eram acasa cu batranica mea, strabunica, care saraca nu avea ce sa imi faca.. Si eu puslama ce eram, si inca sunt, abuzam de asta, chiar prea rau. Dechizatul in ninja cu tricourile respectiv ploverele pe care de fiecare data le puneam cu eticheta in fata, si pe dos, atat de caragios. Dar totusi eram ninja. Jucatul in nisip cu masinutele si construirea diferitelor case, din nisip, papusile barbie nu aveau loc, interzis fetelor:), toate acestea erau asa de obisnuite in fiecare zi, incat credeam ca mereu va fi asa, asa frumos si nu puteam sa cred ca se va schimba vreodata ceva. Bucuria venirii parintilor mei de la serviciu, mai ales iarna, cand stateam langa soba si admiram fulgii de nea care cadeau ca niste stele, mari si pufosi desi. Bucuria cand intra strabunica in camera cu cateva boabe fierte atat de gustoase parca le facuse cu multa frisca si zahar, le facuse cu toata dragostea ei fata de o puslama ca mine. O zgatie eram, coctata mereu pe garduri, numai cu baietii ma jucam, fetele volei, eu fotbal in namol cu baietii, fetele cu barbie, eu cu masinutele in noroi:). Normal ca azi am peste 90% ca prieteni baieti. Imi amintesc cand am iesit pe poarta iar cainii mei au iesit dupa mine, aveam cinci anisori. Tati m-a certat ca mereu nu sunt atenta. Peste cateva minute, am vrut sa ies afara la joaca, am incercat sa sar gardul, "gardul meu cel verde inchis si somptuos ca pentru un castel" mereu il comparam astfel, insa tati m-a observa si s-a temut ca s-ar putea sa patesc ceva incat numai stia cum sa reactioneze, insa mami a observat ce faceam, amandoi panicati cum sa ajunga mai repede la mine, insa eu am sarit, logic, gardul cu bine. Experta!!!:)) Parintii mei atat de speriati, de panicati, inca le vad fetele lor care numai stiau cum sa ma intrebe : " De ce ai sarit gardul?" le-am raspuns: "Pentru ca tati mi-a zis: neatento, ai grija cand iesi!, asa ca am sarit gardul ca cateii (cacofonie intentionata:) ) sa numai iese dupa mine." Parintilor mei li se lumineaza brusc fata si uitand de toata patania incep sa rada, tati explicandu-mi totul.
Cat de frumoasa e copilaria.. si cata nazbatii mai faceam impreuna cu prietenii.. Pitulusul, ascunsul pe casa mea, pe acoprisul garajului meu:). De acolo se vedeau cele mai frumoase stele, cele mai stralucitoare si mai graitoare de infinit dintre toate, imi imaginam viitorul, faptul ca s-ar putea totusi ca asta sa numai fie, sa fie doar o amintire, asa ca am fixat o stea si am incercat sa ii "acaparez" licurirea, sa mi-o amintesc intotdeauna.
Copilaria.. Un sentiment atat de special incat iti umple inima de bucurie doar cu gandul la o simpla amintire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu